Blogul lui Alberto

.. numai noi, romanii, stim sa trecem foarte repede (90 de minute + prelungiri) de la vise si sperante, la agonie si tristete.

-

Atat de mult ne incurajam (un fel de imbatat cu apa rece) inaintea confruntarilor cu echipe tari ale Europei. Atat de multe sperante ne punem in echipa favorita, neputand "sa ne vedem lungul nasului". Credem, strigam, incurajam, dar la sfarsit ii aplaudam pe adversari. Merita ? Pai sa spunem ca merita daca , evident, inainte iti faci sperante si esti chiar increzator in capacitatile echipei. Pe urma, iti dai seama ca nu merita. Sau daca nu iti dai seama, iti spun altii. In cazul in care continui sa te incapatanezi, iti vei da seama mai tarziu si te vei multumi sa stai doar acasa, in fata televizorului.

-

De la un timp, o sa ti se para ca echipa ta nu mai reprezinta nimic pentru tine. Nu-i adevarat. Intotdeauna simti ceva cand joaca ea, cand are un penalty, cand e condusa, cand castiga, dar nu mai vrei sa te manifesti. De ce ? Pentru ca dupa atatea rezultate nefavorabile, dupa atatea esecuri si dezamagiri, ti-e frica sa-ti mai faci sperante. Si ce-i de facut ? Echipa n-o poti schimba tu, desi ai vrea, desi dai indicatii din fata televizorului, desi ti-ai dori sa fii patron pentru cateva ore si sa transferi tu.. sa faci tu.. sa-ti salvezi propria echipa. Vi se intampla sa simtiti asa ceva ?